Un plic expediat din București către Mangalia a ajuns în Mongolia

Poșta Română și CFR au fost mereu subiect de glume, mai ales după întârzierile trenurilor care au adunat într-un an cât altele într-o viață. Însă serviciul poștal autohton se poate „lăuda” și el cu o asemenea întâmplare.

Un plic care a fost expediat din București către Mangalia a ajuns la destinație după șase luni, întrucât inițial s-a oprit un pic în Mongolia!

Traducătoarea Veronica Lazăr a povestit că a trimis exemplarul unei cărți către un destinatar din Mangalia, însă plicul a fost trimis în mod greșit în Mongolia, la 5700 kilometri distanță. Într-un final, destinatarul a primit plicul după șase luni, de Crăciun. „Un volumaș din Rousseau, trimis de la București în iulie, ajuns de sfîntul Crăciun. Trimis la Mangalia, interceptat în Mongolia. Așa se întîmplă în istoria ideilor. Ajung missent pe cine știe unde, și apoi ne mirăm“, a scris traducătoarea pe Facebook. Ea a postat și o imagine cu plicul pe care se vede o ștampilă „Missent to Mongolia”.

Plicul trimis de Poșta Română din București în Mongolia, apoi la Mangalia
Admin

Admin